Mi se pare mie, sau este ceva foarte satisfăcător în a-ți îmbrăca personajul într-un RPG ca pe un echivalent al unei persoane normale din lumea respectivă? Vorbind personal, cu excepția cazului în care pedeapsa pentru ignorarea optimizării este complet brutală, mă duc în lupte în orice echivalent al blugilor și flanelului din cadrul jocului, indiferent de statistici. Iar când cineva apare cu o platoșă de aur și o cască de foc, sau cu costume cibernetice cu LED-uri… Ei bine, nu pot să nu pară un pic prostuți acum. Dar de ce se întâmplă asta?
Reluând Ghost of Tsushima în pregătirea pentru lansarea pe PC, mi-am amintit că acest obicei a ieșit cu adevărat în evidență. Primul „set de armură” pe care îl primești în acel joc este doar niște haine de călătorie ușoare, destul de nedeslușite în comparație cu kabutos și cuirase ornamentate pe care le vei primi mai târziu. Împreună cu o pălărie largă de fermier de paie, Jin arată practic ca toată lumea, doar unul în mulțime. Mai târziu, începi să deblochezi echipamente care se potrivesc mai mult unui răzbunător teribilist – măști macabre pentru față și armuri din plăci ancestrale – dar m-am trezit destul de puțin entuziasmat de aceste lucruri, întorcându-mă mereu la roba și pălăria de paie.
Stilul mai presus de substanță
(Credit imagine: Sucker Punch)
Dar acesta a fost doar începutul. S-a întâmplat din nou atunci când călugărul meu din Baldur’s Gate 3 și-a petrecut cea mai mare parte a campaniei purtând cele mai nedeslușite haine de tabără pe care le-am putut găsi pentru ei: o tunică ușoară și pantaloni scurți care păreau a fi răspunsul din Faerun la pantalonii de trening și un tricou. Este adevărat, Călugărul se pretează mai mult la această alegere, fiind o clasă care evită echipamentul și armura în favoarea luptei neînarmate, dar alegerea obișnuită pentru un astfel de personaj este reprezentată de haine elegante, care să curgă liber, nu de piesele de schimb ale unui docher. Același lucru s-a întâmplat din nou în Cyberpunk 2077, unde V se plimba prin Night City într-o jachetă de bombardier direct din coșul de reduceri al magazinului de caritate, iar avatarul meu din Sea of Thieves nu a fost niciodată mai fericit decât atunci când purta pantaloni scurți și o vestă zdrențuită, respingând diferitele pălării cu pene spre care mă împingea jocul.
Mulți oameni numesc acest tip de lucru „suflete de modă”, în care armura unui personaj este aleasă mai degrabă pentru stil decât pentru statistici, dar nu sunt sigur că este exact ceea ce se întâmplă aici – în principal pentru că personajele mele nu arată niciodată foarte elegant. Acele costume aurii menționate mai sus și echipamentele de precomandă pe care le invocam – acelea se simt mai mult ca mentalitatea fashion souls în acțiune. Să porți o pelerină plină de farmec și niște aripi metalice este foarte diferit de echipamentul pragmatic, funcțional peste formă, în care îmi place să văd personajele îndesate.
(Credit imagine: Rare)
Mi se pare mie, sau este ceva foarte satisfăcător în a-ți îmbrăca personajul într-un RPG ca pe un echivalent al unei persoane normale din lumea respectivă? Vorbind personal, cu excepția cazului în care pedeapsa pentru ignorarea optimizării este complet brutală, mă duc în lupte în orice echivalent al blugilor și flanelului din cadrul jocului, indiferent de statistici. Iar când cineva apare cu o platoșă de aur și o cască de foc, sau cu costume cibernetice cu LED-uri… Ei bine, nu pot să nu pară un pic prostuți acum. Dar de ce se întâmplă asta?
Reluând Ghost of Tsushima în pregătirea pentru lansarea pe PC, mi-am amintit că acest obicei a ieșit cu adevărat în evidență. Primul „set de armură” pe care îl primești în acel joc este doar niște haine de călătorie ușoare, destul de nedeslușite în comparație cu kabutos și cuirase ornamentate pe care le vei primi mai târziu. Împreună cu o pălărie largă de fermier de paie, Jin arată practic ca toată lumea, doar unul în mulțime. Mai târziu, începi să deblochezi echipamente care se potrivesc mai mult unui răzbunător teribilist – măști macabre pentru față și armuri din plăci ancestrale – dar m-am trezit destul de puțin entuziasmat de aceste lucruri, întorcându-mă mereu la roba și pălăria de paie.
Stilul mai presus de substanță
(Credit imagine: Sucker Punch)
Dar acesta a fost doar începutul. S-a întâmplat din nou atunci când călugărul meu din Baldur’s Gate 3 și-a petrecut cea mai mare parte a campaniei purtând cele mai nedeslușite haine de tabără pe care le-am putut găsi pentru ei: o tunică ușoară și pantaloni scurți care păreau a fi răspunsul din Faerun la pantalonii de trening și un tricou. Este adevărat, Călugărul se pretează mai mult la această alegere, fiind o clasă care evită echipamentul și armura în favoarea luptei neînarmate, dar alegerea obișnuită pentru un astfel de personaj este reprezentată de haine elegante, care să curgă liber, nu de piesele de schimb ale unui docher. Același lucru s-a întâmplat din nou în Cyberpunk 2077, unde V se plimba prin Night City într-o jachetă de bombardier direct din coșul de reduceri al magazinului de caritate, iar avatarul meu din Sea of Thieves nu a fost niciodată mai fericit decât atunci când purta pantaloni scurți și o vestă zdrențuită, respingând diferitele pălării cu pene spre care mă împingea jocul.
Mulți oameni numesc acest tip de lucru „suflete de modă”, în care armura unui personaj este aleasă mai degrabă pentru stil decât pentru statistici, dar nu sunt sigur că este exact ceea ce se întâmplă aici – în principal pentru că personajele mele nu arată niciodată foarte elegant. Acele costume aurii menționate mai sus și echipamentele de precomandă pe care le invocam – acelea se simt mai mult ca mentalitatea fashion souls în acțiune. Să porți o pelerină plină de farmec și niște aripi metalice este foarte diferit de echipamentul pragmatic, funcțional peste formă, în care îmi place să văd personajele îndesate.
(Credit imagine: Rare)